Descinderi în forță ale Poliției în 7 județe, inclusiv în Capitală, la 14 adrese ale unor suspecți într-un dosar penal de înșelăciune și fals informatic și fals material în înscrisuri oficiale. Prejudiciul este de peste 1.000.000 lei.
Sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş desfășoară 14 percheziţii la domiciliile suspectilor din judeţele Timiş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Potrivit unui comunicat de presă emis de IGPR, anchetatorii susțin că între octombrie 2022 și ianuarie 2023, s-au folosit 73 de cărţi de identitate autentice și 160 de documente falsificate. Cu ajutorul acestora, s-au obținut ilegal 233 de credite online, generând un prejudiciu de 1.079.300 de lei.
Peste 10 persoane vor fi aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş pentru audieri. Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
În cadrul acțiunii, au fost mobilizați experți ai Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, precum și forțe ale Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, serviciilor de investigații criminale și a unităților specializate din Timiş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Bucureşti şi Ilfov, potrivit Agerpres.